Data răspunsului: 03.12.2024
Rambursarea anticipată înseamnă că achiți înainte de scadența stabilită fie o parte, fie toată suma rămasă de plată. Conform OUG nr. 50/2010, creditorul poate cere un comision de rambursare anticipată, dar acesta nu poate depăși 1% din valoarea rămasă, dacă mai sunt peste 12 luni din contract, și 0,5% dacă mai sunt mai puțin de 12 luni. Uneori, dacă rata dobânzii este variabilă, comisionul poate fi 0. Rambursarea anticipată reduce costul total al creditului, fiindcă plătești mai puțină dobândă pentru perioada rămasă.